Îndemn la luptă
Nu dor nici luptele pierdute,
nici rănile din piept nu dor,
cum dor acele braţe slute
care să lupte nu mai vor.
Cât inima în piept iţi cântă
ce-nseamnă-n luptă-un braţ răpus ?
Ce-ţi pasă-n colb de-o spadă frântă
când te ridici cu-n steag, mai sus ?
Infrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunţările la vis.
Radu Demetrescu-Gyr (1905 - 1975)
Saturday, May 15, 2010
Sunday, May 9, 2010
Exilul lui Napoleon la Sf. Elena*
Interior de vila ultra moderna, candelabre scumpe, scari interioare cu balustrade aurite,” Rapirea din Serai “ in dormitor, deasupra patului princiar. Suntem la parter, intr-un living de dimensiunile arenei “ Florea Dumitrache “. Pe fundalul sonor, Adi Minune grohaie niste manele de pe cel mai recent DVD lansat. De cand a declarat public ca e dinamovist, e nelipsit din boxele sistemului HI-FI al gazdei. In mijlocul incaperii, un pian Steinway, de la mama lui, poate lasa impresia oaspetilor ca aici locuieste un iubitor al muzicii clasice. Nu, nu este cazul, singura lui intrebuintare a fost pentru partidele de sex nebun din vremurile bune. Intr-un fotoliu ce aduce mai degraba a tron, se lafaie stapanul resedintei.
Vestea ca urmeaza sa fie ales “ Presedintele de club al Anului “ a picat perfect. Ultimele sezoane ale echipei conduse de magnat au fost un dezastru, presa i-a fost ostila, afacerile i-au fost atinse de criza, cash-ul a cam disparut, prin sacose vantul a inceput sa suiere a paguba, imaginea de Napoleon al clubului a palit. Fumul gros de la trabucul cubanez se ridica in cercuri concetrice catre vitraliile incaperii. I-au trebuit ani de antrenament ca sa scoata pe buze aceste cercuri. Acum se bucura copilareste de reusita lui, mai ales ca trabucurile sunt de la insusi Fidel, facute cadou de acesta la semnarea contractului de import de butelii al maretei Cuba.
Nici castigurile din pariurile de la case asiatice nu mai sunt ce au fost, nici cooperativa nu mai functioneaza ca pana acum. Vanzarile de jucatori n-au mai mers, vopsirile lasand de dorit. Echipa de fotbal, jucaria preferata a barbatului matur cu minte de copil, nu mai este pe placul sau. Din distractia favorita, aducatoare de bani buni si negri, a devenit o povara. Si aia din peluza il injura mereu…
Incursiunile in Dubai sau in State erau inainte preferatele lui. Acum, sunt o simpla rutina, un motiv de a scapa de ziaristii iscoditori ce il intreaba indiscret despre modul de preluare a echipei de la C S. Intrebarile incomode au inceput sa-l incomodeze. Mogulul se afunda mai adanc in fotoliul Biedermeier original. Scrumul cade plictisit pe covorul persan gros de doua degete. Adi Minune e intrerupt obraznic de sunetul strident al soneriei. Menajera a primit liber, patronul e obligat sa raspunda singur la videofon. In imaginea intunecata a camerei video vede in fata portii chipuri multe si neprietenoase ce-i ranjesc tamp. Fiori de gheata strabat spinarea parvenitului, o picatura galbena ii umezeste chilotii albi Botezatu. Raspunde totusi cu un curaj obraznic si un ton de stapan de sclavi de pe o plantatie verde si dreptunghiulara :
- Da ! Cine mama draq sunteti ?
- D N A, deschideti !
***
Epilog : Din spatele ramelor tabloului cumparat de la Consignatia pe timpul lui Ceausescu, aflat langa vioara Stradivarius din living ( la care se banuieste ca a cantat insusi Paganel, marele violonist ), Napoleon aude legea Miranda si nu ii vine sa creada:
“ Aveti dreptul sa nu spuneti nimic. Orice spuneti poate fi folosit impotriva dumneavoastra… “
Nota : *colt cu Jilava
Aceasta este o fictiune telenovelistica fara legatura cu realitatea ce ne inconjoara.
Vestea ca urmeaza sa fie ales “ Presedintele de club al Anului “ a picat perfect. Ultimele sezoane ale echipei conduse de magnat au fost un dezastru, presa i-a fost ostila, afacerile i-au fost atinse de criza, cash-ul a cam disparut, prin sacose vantul a inceput sa suiere a paguba, imaginea de Napoleon al clubului a palit. Fumul gros de la trabucul cubanez se ridica in cercuri concetrice catre vitraliile incaperii. I-au trebuit ani de antrenament ca sa scoata pe buze aceste cercuri. Acum se bucura copilareste de reusita lui, mai ales ca trabucurile sunt de la insusi Fidel, facute cadou de acesta la semnarea contractului de import de butelii al maretei Cuba.
Nici castigurile din pariurile de la case asiatice nu mai sunt ce au fost, nici cooperativa nu mai functioneaza ca pana acum. Vanzarile de jucatori n-au mai mers, vopsirile lasand de dorit. Echipa de fotbal, jucaria preferata a barbatului matur cu minte de copil, nu mai este pe placul sau. Din distractia favorita, aducatoare de bani buni si negri, a devenit o povara. Si aia din peluza il injura mereu…
Incursiunile in Dubai sau in State erau inainte preferatele lui. Acum, sunt o simpla rutina, un motiv de a scapa de ziaristii iscoditori ce il intreaba indiscret despre modul de preluare a echipei de la C S. Intrebarile incomode au inceput sa-l incomodeze. Mogulul se afunda mai adanc in fotoliul Biedermeier original. Scrumul cade plictisit pe covorul persan gros de doua degete. Adi Minune e intrerupt obraznic de sunetul strident al soneriei. Menajera a primit liber, patronul e obligat sa raspunda singur la videofon. In imaginea intunecata a camerei video vede in fata portii chipuri multe si neprietenoase ce-i ranjesc tamp. Fiori de gheata strabat spinarea parvenitului, o picatura galbena ii umezeste chilotii albi Botezatu. Raspunde totusi cu un curaj obraznic si un ton de stapan de sclavi de pe o plantatie verde si dreptunghiulara :
- Da ! Cine mama draq sunteti ?
- D N A, deschideti !
***
Epilog : Din spatele ramelor tabloului cumparat de la Consignatia pe timpul lui Ceausescu, aflat langa vioara Stradivarius din living ( la care se banuieste ca a cantat insusi Paganel, marele violonist ), Napoleon aude legea Miranda si nu ii vine sa creada:
“ Aveti dreptul sa nu spuneti nimic. Orice spuneti poate fi folosit impotriva dumneavoastra… “
Nota : *colt cu Jilava
Aceasta este o fictiune telenovelistica fara legatura cu realitatea ce ne inconjoara.
Subscribe to:
Posts (Atom)
