Atunci cand ai tai te dezamagesc...

Am 27 de ani, dintre care majoritatea din cei care contează petrecuţi pe un (sau în jurul unui) stadion.
Am început timid. Am continuat constant. Firesc, totul s-a transformat într-un mod de viaţă. Totul: prieteni, senzaţii, vise cu ochii deschişi, vise în timpul nopţii, nopţi albe, n-au contat prietenele, n-a contat şcoala, n-a contat nici serviciul. Apoi târziu de tot am înţeles şi am acceptat: nu sunt un om normal. Sunt un ,,maniac”, un aşa zis,, suporter”. Sunt unul dintre aceia care nu vor putea fi niciodată înţeleşi de oamenii normali.
De-a lungul timpului m-au stăpânit sentimente diverse: clubul meu e cel mai tare din ţară, galeria noastră e cea mai frumoasă din ţară, suntem cei mai buni la bătaie etc.
Toate aceste sentimente nu au fost false. Pur şi simplu erau adevărate la acel moment(lucru recunoscut şi de adversari). Dar ştiti şi voi cum se întamplă…aceste lucruri sunt trecătoare.
Dar despre ceea ce vreau să vă vorbesc acum… dezamăgirile. Bine, la un moment dat, te cam aştepţi să se întâmple. Echipa nu poate să câştige mereu - eşti dezamăgit. Oamenii mai vechi sau mai bătrâni decid să se retraga - eşti dezamăgit.
Dar cu cât stai mai mult ,,în joc” parcă mai multe se întamplă. Te măreşti, ajungi să înţelegi anumite lucruri. Nu mai eşti puştan, dispare şi entuziasmul. Brusc nu mai ai 18-19 ani, brusc îţi aduci aminte că ai mai făcut aceşti 600 km de vreo 6-7 ori şi parcă nu-ţi mai arde să te înghesui pe culoarele unui tren aglomerat. Dar eşti cu ai tăi şi treci şi peste asta.
Dar ce te faci când afli că ,,ai tai” au interese separate ?!? Brusc nu-i mai recunoşti! Întâi apar zvonurile cărora, normal, nu le dai crezare: ,, Fugi mă de aici ca nu poate el să faca asta …!” sau ,, Şi ce dacă are banii ăia, are un serviciu mai bun”
Apoi îţi dai seama că ceva nu e în regulă: ,, Dar ce caută el pe la club, joi la ora 13:00 ? Şi nu a zis la nimeni…” ,,De ce nu mai vrea să strigăm de preşedintele ăla jegos? ” ,, Cum vine asta, a dat Gigi la toţi să bem ?” ,, Deplasarea până în capătul lumii costă doar 30 de Euro ?!? ”
Şi atunci începi să înţelegi: el nu mai e la fel. Îl ştii de mic, v-aţi bătut împreună de atâtea ori. Aţi luptat împreună pentru acelaşi ideal. Împreună cu ai voştri vă simţeaţi invincibili, eraţi tot timpul la ştiri. Vă opreau puştii pe stradă să vă felicite sau să vă întrebe ”Ce facem cu…?”
Îţi aduci aminte din ce în ce mai multe lucruri din trecut. Îţi aduci aminte de ăia mai mari pe care îi ştiai tu prin galerie de când erai tu puştan. Unde sunt? De ce nu mai sunt? S-au săturat…
Ei înţeleseseră….
Dar nu-i nimic, încă mai eşti tânăr, refuzi să te dai batut.
Mai găseşti câţiva ca tine şi hotărăşti să faci ceva. Doar este datoria ta sfântă să iei atitudine, eşti dator moral măcar să încerci să schimbi ceva. Eşti nebun, aşa ceva nu s-a mai făcut până acum dar o faci…cu toate riscurile: faci o nouă peluză. Una nouă, pură, idealistă şi gata de luptă. Cu toţi şi cu toate.
O vreme e bine…lupta e aprigă, nu ţi se alătură atâta lume pe cât ai sperat. Dar parcă cu fiecare luptă, noua organizare se consolidează, deveniţi puternici şi respectaţi de (aproape) toată lumea.
Se pare ca visul tău a reuşit. Le-ai dovedit tuturor că se poate şi aşa, fără compromisuri !
Dar se pare că nimic bun nu este menit să dureze.
Vechile obiceiuri revin, sau poate nu au dispărut niciodată: hai să mai furăm câte ceva de pe undeva, că de…..pretexte se găsesc mereu. Hai să suferim de unele haine, hai să ne dăm de dreapta că suntem văzuţi bine, dar parcă mai tare e petrecerea pe manele. Hai să mergem şi cu conducerea la un şpriţ că ,,fără ei nu se poate” . Deplasările sunt grele, nu are lumea bani. Nu avem bilete în derby etc. Alte pretexte, în general ,,majoritatea conduce”.
Cred ca multă lume o să se inflameze citind acest articol. De ce oare? Pentru că se recunosc. Alţii se vor grabi să râdă, tocmai pentru că ,,uită” să se mai recunoască în aceste fapte. Adevărul e crud: peste tot în România e la fel… Prea mulţi oameni vrednici au plecat steagul. Prea mulţi oameni care odată erau exemple s-au retras…
Ce pot să mai zic…exemplele sunt multe….triste şi foarte variate: odată nu ne-am strâns destui oameni ca să facem un amărât de microbuz pentru o deplasare, altă dată ,,majoritatea” a încuviinţat tacit ca unii să plece într-o deplasare cu cei cu care ne-am batut 2 ani de zile! Alţii din cauză ,,de băieţie” au decis să mai poarte fularele unui defunct grup, stiţi voi care…acel grup care mai este venerat şi astazi de toată România. Alţii s-au decis să nu mai vină la meciuri vreo 6 luni după o bătaie din care au ieşit cam şifonaţi. Bineînţeles că nu mai contează cei care au fost prin puşcării sau prin spitale. Alţii iau o pauza de meciuri de vreo 2 ani, se întorc şi sunt conducători de grupuri. Alţii au luat bani în trecut de la conducere şi au pretenţii de a ,,coloniza” peluze. Valorile, idealurile…? dă-le în morţii lor! Noi să fim băieţi, să iasă caterinca. Ce dacă echipa ta a pierdut al 3-lea meci consecutiv, noi să bem şi să facem caterincă.
Moda, trădări, perversitate, comoditate, lipsă totală de mentalitate şi coloană vertebrală, şi câte şi mai câte…îndurăm şi de astea. Ne batem cu duşmani de toate felurile: de la ziarişti şi jandarmi până la adversari şi conducătorii propriului tău club. De multe ori ieşi învins sau umilit. Dar parcă nimic nu doare mai mult decât dezamăgirea provocată de ,,ai tăi”…

Acest comunicat nu-mi apartine...
Este scris de:
Laurentiu
©Romanian Ultras